Archive for Februarie 2010

Ultima noapte cu Bernoulli

18 Februarie 2010

e ora la care se vine străine
doar tu poţi descreţi curburile frunţii
izbind în trecutul meu cu nelinişti absurde
şi păcălind santinele ascunse
la porţi de cetate
neunse şi nepătrunse de nimeni
ca într-o gară străvezie
unde se strâng mulţimi
adiacente de suflete
şi ades acolo înţepenesc
pe când axa lui Bernoulli se ceartă cu lumea
nemaiavând niciun sprijin
cercurile se unduiesc rar
în noapte
când alte aventuri se petrec
pe dinafară de exact
cu pletele tale m-am iubit
pe ascuns
în cercul acela universal şi rece
dătător de viaţă
cu centrul la mine în palmă

Anunțuri

Mi se părea

18 Februarie 2010

 
într-un alt timp peste timpuri
mi se părea că sunt un marinar
care pleacă urechea la valuri
mi se părea că nimic nu poate să zboare
dacă nu porneşte din palma ta
mi se părea că orga zguduie masa de scris
pitit ecoul mi se părea în inima mea
mi se părea că astrele se privesc între ele
                                         ca nişte suflete
simţind moartea cu limba-i şuierătoare
mi se părea că tot ce am lăsat în urmă
îmi apare în faţă

de ce tremuraţi voi crini
de ce nu mă lăsaţi să adorm cu braţele
                                     în jurul gâtului

Autograf

18 Februarie 2010

 

Cu cincisprezece ani înainte de a mă fi născut eu s-a născut pixul. Jurnalistul maghiar Laszlo Biro care trăia prin Argentina dar un ştiu ce căuta pe acolo, a descoperit acest minunat instrument pe care l-am ţinut atâta vreme în mână şi din cauza căruia multe cuvinte aşternute de mine pe hârtie au fost tăiate, de tot, sau şterse şi înlocuite cu altele.
Scriam cu pixul până îmi luau foc degetele şi reluările mele deveneau tot mai dese şi disperate. Astfel că, ieşea biata hârtie din mâna mea cu un text care, pe lângă că era destul de neciteţ, mai avea şi o mulţime de corecturi. Unde mai pui că, atunci când trebuia să ajungă prin un ştiu ce redacţie deşteaptă, trebuia să rescriu totul de la capăt, mai atent şi mai lizibil. Dar şi atunci mi se întâmpla să mai greşesc şi să mai adaug vreo corectură pe ici pe colo. Iar transcrierile se repetau uneori până când eram cât de cât satisfăcut de cum arăta albăstreala aceea pe hârtie.
Ştiţi voi câte hârtii am mototolit din cauza unui singur cuvânt scăpat din mână? Aflaţi că foarte multe. Bietele hârtii ajungeau la coş şi nu odată mi-a fost milă de imaculata lor albeaţă.
Am încercat ieri, după mulţi ani, să pun din nou mâna pe pix şi să aştern nişte gânduri pe o hârtie. Ştiţi ce mi s-a întâmplat? Am descoperit că pixul meu patinează altfel pe hârtie, că nu mai pot scrie prea corect iar ştersăturile mele păreau un dezastru care îmi ofensa intelectul.
Am scăpat de teroare. Nu mai scriu demult cu pixul. De când s-au inventat drăciile astea de calculatoare şi au ajuns pe mâna mea – iar asta s-a întâmplat cu mulţi ani în urmă – nu mai am nevoie de nenorocitul ăsta de pix. Nu-l mai port cu mine şi nu-l mai folosesc decât atunci când dau autografe.
Oare când s-o inventa o sculă din asta care să scrie frumos autografele?

Ultima noapte cu Bernoulli

14 Februarie 2010

 
e ora la care se vine străine
doar tu poţi descreţi curburile frunţii
izbind în trecutul meu cu nelinişti absurde
şi păcălind santinele ascunse
la porţi de cetate
neunse şi nepătrunse de nimeni
ca într-o gară străvezie
unde se strâng mulţimi
adiacente de suflete
şi ades acolo înţepenesc
pe când axa lui Bernoulli se ceartă cu lumea
nemaiavând niciun sprijin
cercurile se unduiesc rar
în noapte
când alte aventuri se petrec
pe dinafară de exact
cu pletele tale m-am iubit
pe ascuns
în cercul acela universal şi rece
dătător de viaţă
cu centrul la mine în palmă

                                                        Petre Rău