timpul umblă cu umerii goi
strecurând pe sub streşini şoapte de femeie
rădăcini de nori îşi ascut mirosul
de abur din noua poveste
un nebun indecent trece pe drum
nedumerit privindu-şi degetele
sufletul meu caută gâlceavă
în vârful peniţei adormite pe coada ultimei litere
dar mai bine o dau într-un plânset
castaniu
Reclame
20 decembrie 2012 la 23:15 |
Timpul mi-a acoperit sufletul gol,
sloiurile de sub stresini s-au topit,
mugurii copacului s-au spar
de caldura unei noi povesti,
nebunul din mine a cedat…
si sufletul a gasit linistea…
si zambetul alb a inlocuit „plansetul castaniu”
pe varful muntelui de fericire